CURCUBEUL DE PE BOBINA DE HÂRTIE

CURCUBEUL DE PE BOBINA DE HÂRTIE

(Revista Accente nr. 5 / serie nouă / august 2021 / număr exclusiv online)

Ciprian MĂCEȘARU

Poemul curcubeu este rezultatul unui eveniment care a avut loc în cadrul festivalului Baroque II Urban, organizat de Galeria Meta Spațiu din Timișoara. Timp de 8 ore, neîntrerupt, Robert Șerban a construit/improvizat un poem de-o claritate și-o coerență admirabile, plin de emoție și umor, scriind cu carioci de diferite culori (de aici curcubeul) pe un sul imens de hârtie (o bobină de hârtie folosită în tipografii). Un experiment, așadar. Un performance. Așa cum însuși autorul recunoaște în prefața volumului recent apărut la Casa de pariuri literare, totul se putea termina cu un fiasco. Din fericire, n-a fost cazul. „Sunt unul dintre cei care cred în inspirație. Să fi fost inspirat în acea zi de octombrie, când, după cele opt ore, aș mai fi stat și aș mai fi scris? Cu cât poemul înainta, cu atât intram mai adânc în inima lui și eram furat de mișcările ei. La ora 6 seara m-am oprit, m-am ridicat de pe scaun, mi-am tras sufletul și am rulat înapoi poemul de 15 metri”, scrie acesta. Ca și celelalte cărți ale sale, Poemul curcubeu deține căldura unei sincerități expresive. Șerban se numără printre poeții care nu caută să-și arate mușchii. Pur și simplu, blândețea vocii sale luminează textele. Dincolo de acest ton blând există însă și un neobosit talent de a găsi dacă nu imagini și scene care exprimă, într-un fel sau altul, frumusețe, măcar niște momente cheie emoționante. Busola poeziei lui Robert Șerban dovedește mai mereu o precizie admirabilă. Și asta fără a apăsa în draci pe pedale, după cum deja am menționat, ci privind lumea cu un soi de simplitate (a se citi limpezime, claritate, nicidecum simplism) cathartică, totul fiind străbătut de umor ca de un fir viu, ceva care echilibrează cumva cantitățile de trăiri, astfel că niciodată textul nu pică în patetism, iar atunci când scenele sunt rupte dintr-o realitate imediată, ele nu alunecă în banal.
În Poemul curcubeu avem, pe repede-nainte, evident, viața autorului de până la Revoluția din 1989. Textul începe așa: „eram fericit când se lua lumina”; iar versul acesta, pentru cei care au trăit în anii comunismului, funcționează ca un vârtej care te absoarbe instant, care te transportă în timpurile și emoțiile de atunci. Sper ca generațiile mai tinere să poată nu doar înțelege, dar și simți ceva din ceea ce poetul transmite. Tematic, Poemul curcubeu se încadrează în șirul unor experimente precum fuck tense, de Bogdan Lipcanu (Casa de pariuri literare, 2010) sau, cu voia dumneavoastră, Trei sute de ceaușești liliputani (Editura Humanitas, 2016), volum pe care l-am realizat împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu.
Robert Șerban nu lasă politicul să se arate mai mult decât e cazul, ci dezvăluie o poveste foarte personală. Amintește de condițiile grele din timpul comunismului (frigul, întunericul, frica…), precum spune că își imagina că îl va împușca pe Ceaușescu („cu cât creșteam cu atât se lua curentul mai mult / iar imaginația mea n-aducea în cameră / doar fete de clasa a XII-a / ci și arme sofisticate cu infraroșu / cu care îl ținteam pe nea Nicu în căciula lui de astrahan”), dar acestea, oricât de importante, sunt detalii din viața unui copil, cu frica lui de Treapta I („mie-mi era mai frică de Treapta I / decât de orice / fiindcă ea te ridica mai departe-n viață / sau îți frângea picioarele”), apoi a unui adolescent care începe să scrie poezii, e înnebunit după fete și moare de frica Treptei a II-a („nu de moarte mă temeam eu atunci nu nu nu / ci de Treapta a II-a / și de matematica ei / de construcțiile auxiliare / pe care le presupun problemele de geometrie / de reducerea la absurd / de greșelile de enunț despre care aflai după o săptămână / în care plângeam de ciudă că nu mă prind / că nu văd în spațiu / că nu mă duce capul să rezolv un trunchi de piramidă / căruia i se cerea nu faraonul ci suprafața”), precum și, în fine, a tânărului ajuns în armată, acolo unde avea să-l prindă Revoluția („Ceaușescu a murit împușcat în timp ce / eram soldat și eram înarmat până în dinți / cu un pistol mitralieră 150 de gloanțe și o baionetă / dar nici măcar un foc n-am tras / și oricum el nu venise-n Craiova / unde făceam armata”). Dacă experimentul nu ar fi fost stabilit la o durată de 8 ore, probabil că autorul, mai ales că, după cum afirmă în prefață, se simțea inspirat, ar fi dus povestea și în perioada postdecembristă.
Scoase din context, rupte de tensiunea întregului, versurile citate nu vor fi cu adevărat convingătoare, pentru că Poemul curcubeu nu poate funcționa decât monolitic. Luat pe frânturi el pierde din capacitatea de a seduce. E un poem simplu și emoționant, în care, experimentând scrisul de primă instanță, Robert Șerban nu a putut risca mai mult decât era necesar. Ca principală idee ne rămâne viziunea opusă celei întâlnite în general când e vorba despre întunericul de dinainte de 1989. Revizitând trăirile copilului care a fost, de parcă are la dispoziție un glob de cristal, Șerban nu-și falsifică fișa emoțională. Iată: „la început mă bucurasem / fiindcă întunericul aducea cu el o pace / pe care hiperchineticul ce eram / n-o avea / întunericul stingea ceva în mine / și îmi dădea un fel de curaj / unul mic / așa cum are un puști de 11 12 13 sau 14 ani / nu făceam nimic cu el / cum am aflat că aproape nimeni / n-a făcut nimic cu curajul ăla / dar îl știam bine ascuns / și era suficient”.
Cartea conține și câteva fotografii color realizate de Ariana Vulpe cu ocazia evenimentului de la Galeria Meta Spațiu, fotografii care ne ajută să intuim ceva din atmosfera performance-ului susținut de Robert Șerban.
Una peste alta, Poemul curcubeu este un volum numai bun pentru cei care pot iubi poezia și altfel decât cu încrâncenare și teribilism. Eu, unul, l-am așezat pe raftul cu cărți dragi.

Back To Top