INTERVIU CU SIMONA GOȘU

INTERVIU CU SIMONA GOȘU

(Revista Accente nr. 2 / serie nouă / martie 2021 / număr exclusiv online)

Mă preocupă poveștile despre maternitate, condiția femeii și ce înseamnă să fii părinte, cum – și pentru cine – trăim.

Ciprian Măceșaru: Simona, voi fi nesuferit și te voi întreba de ce ai debutat atât de târziu. Nu ai avut suficientă încredere în forțele tale, ai considerat că nu ești gata, ți-au fost respinse manuscrisele sau ți-ai propus, ca în cazul reprezentanților Școlii de la Târgoviște, să nu publici înainte de a împlini 40 de ani?

Simona Goșu: Nu ești deloc nesuferit, Ciprian, e firesc să mă întrebi asta. Am debutat târziu pentru că nu am scris până în 2016, când am participat la cursul de scriere creativă al Revistei de Povestiri, condus de Marius Chivu și Florin Iaru. Sunt absolvent de filologie, dar nici când eram studentă nu mi-a trecut prin cap să scriu. În facultate și imediat după aceea, aveam griji „imediate” și „urgențe” legate de plata chiriei, a facturilor, or scrisul, pe lângă vocație, e o preocupare cronofagă, fără recompense materiale.
Cred că cel mai sincer răspuns la întrebarea asta ar fi că până la cursul de creative writing nu mi-am permis să îmi fac timp pentru scris. În 2016, Filip și Veronica (copiii mei) erau destul de mari ca să pot „fugi” două seri pe săptămână de acasă. Deci până la curs am fost tare ocupată.

C.M.: Voi continua să fiu nesuferit și te voi întreba de ce ai scris atât de mult despre copii. M-a uimit capacitatea ta de a spune mereu ceva nou, dar nu te-ai temut că vei sfârși prin a plictisi? Ai riscat mult, dar ai ieșit câștigătoare. În plus, cele câteva texte în care adulții au rolul principal sunt, de asemenea, formidabile și anunță, bănuiesc, următoarea ta carte, pentru că nu-mi prea vine să cred că vei da, cel puțin nu imediat după prima, încă o carte cu copii.

S.G.: Într-adevăr, cele mai multe proze sunt despre copii, deși nu am făcut-o programat, poveștile din Fragil așa au ieșit, fără să îmi propun să explorez universul copiilor, al relațiilor dintre copii și adulți. Acum, după publicare, îmi este clar că, cel puțin în prezent, asta este zona mea de interes. Mă preocupă poveștile despre maternitate, condiția femeii și ce înseamnă să fii părinte, cum – și pentru cine – trăim. Mă interesează întâmplările de viață care-i surprind pe copii și părinți împreună, diferențele dintre aceștia, cum conviețuiesc, schimbările care apar în viața adulților când devin părinți. Cât din timpul lor, câtă atenție, considerație oferă – și sunt dispuși să ofere – părinții propriilor copii? Cât de strânsă este legătura dintre ei, cât de mult ajung să afle copiii despre viața părinților, cât le permit părinții să știe? Mă atrage și fascinația copiilor față de părinții lor, misterul în care sunt învăluiți adulții pentru copii; felul în care, în copilărie, îi vedem pe părinți ca pe niște ființe supranaturale, cum încercăm să le înțelegem fiecare gest, de ce râd, de ce sunt triști, de ce se feresc de noi, ce ascund, ce ne leagă și ce ne desparte de ei, cine sunt, de fapt. Când suntem mici, părinții par niște uriași, cu puteri extraordinare – cunosc bine lumea, fac ce vor, nimeni nu îi oprește, nu există limite.
Nu m-am temut că subiectul povestirilor din volum poate deveni plictisitor. Cred că sunt câteva povestiri în volum în care prezența copiilor e mai discretă și sper ca fiecare cititor să poată găsi măcar o proză care să-i placă. Sunt și texte în care apar tineri care se confruntă cu întrebarea aceasta: să devină sau nu părinți.
Nu știu sigur despre ce va fi următoarea carte. Mai scriu, dar e prea curând să vorbesc acum.

C.M.: Toată cartea e o pendulare între fragilități și cruzimi, între temeri și abuzuri, între inocențe și secrete. Te-ai mișcat pe un teren dificil, orice pas greșit te putea duce ușor spre melodramă. Cât de mult ai avut de furcă în acest sens? Textele tale sunt bine temperate, se simte știința de a nu îngroșa. E aici, fără doar și poate, și rolul unor lecturi serioase. Spune-mi câțiva autori care-ți plac, câteva cărți care contează pentru tine.

S.G.: Mă bucur, Ciprian, dacă am reușit să scriu texte echilibrate, verosimile, lipsite de melodramă. Cred că la cursul de scriere și la bursa „Prima Carte” am învățat de la cei doi mentori, Marius Chivu și Florin Iaru, cum să recunosc singură când un text nu e veridic, când un personaj mai trebuie lucrat, când dezvălui prea multe detalii cititorului, în loc să-i las lui plăcerea de a descoperi povestea. Prin lecturi – cum ai spus și tu – și prin exercițiu, adică scriind și rescriind, poți învăța.
Pentru mine contează enorm toată proza scurtă a marilor autori americani, cu ei am început: Truman Capote, Raymond Carver, Ernest Hemingway, J.D. Salinger, John Cheever și o scriitoare britanică, Elizabeth Taylor. Apoi, le-am descoperit pe Alice Munro și pe Adriana Bittel, care sunt preferatele mele. Pe amândouă le recitesc, le admir, sunt îndrăgostită de literatura lor.
Foarte mult mi-au plăcut și povestirile lui Vladimir Nabokov, iar în ultimii ani am mai descoperit câțiva scriitori excepționali de proză scurtă: Tobias Wolff, William Trevor, Richard Ford, Flannery O’Connor, Shirley Jackson, Joyce Carol Oates. M-au impresionat toate cărțile scrise de Elizabeth Strout, Maggie O’Farrell, Ian McEwan, Elif Shafak, Jeffrey Eugenides. Urmăresc cu atenție colecțiile de literatură română contemporană și nu îmi scapă nicio carte scrisă de Mircea Cărtărescu, György Dragomán, Ovidiu Nimigean, Cătălin Dorian Florescu, Răzvan Petrescu, Sorin Stoica, Dora Pavel, Simona Sora, Ioana Pârvulescu, Veronica D. Niculescu, Radu Sergiu Ruba.   

C.M.: Sunt cazuri de autori care au debutat târziu și care apoi au publicat într-un ritm alert, uneori prea alert, sau care s-au lăsat așteptați mult și bine cu o a doua carte. Nu pot decât să fiu nesuferit în continuare și să te întreb dacă ai de gând să scrii un roman.

S.G.: Am câteva texte noi și, chiar dacă sunt narațiuni înlănțuite, cu aceleași personaje, nu știu ce va fi, pentru că și în Fragil am proze interconectate, în care apar aceleași familii (personajele din Împăratul sunt aceleași din Zi de vizită, iar cele din Vecinii noștri revin în Neliniști).
Iubesc așa mult proza scurtă – mi se pare că îi poate aduce cititorului mai multă satisfacție, pentru că se concentrează pe un eveniment unic din viața personajelor. Poate fi o lectură mult mai percutantă, mai plină de tensiune și surprize decât cea a romanului.  

C.M.: Mulțumesc!

S.G.: Și eu îți mulțumesc, Ciprian.

Back To Top
Scroll Up